Faptul că sportul naște pasiuni nebănuite nu mai reprezintă o supriză pentru iubitorii sportului de pretutindeni.
Yamiley Mendoza și Carlos Cabrero sunt 2 tineri spanioli care au primit o bursă de studii de un an în cadrul programului ERASMUS (schimbul de studenți intre Universitățile Europei). Ambii sunt la a doua facultate, au câte 28 de ani fiecare și provin din Las Palmas de Gran Canaria, capitala insulei Gran Canaria din arhipelagul Canare.: „Am primit o bursă din partea Universității din Las Palmas și am solicitat direct Brașovul, deoarece am avut prieteni care au mai fost aici și ne-au povestit lucruri frumoase despre oameni și despre oraș„, a spus Yamiley, care se află la primul contact cu țara noastră.
Surpriza a început să apară în momentul în care rețeaua ESN (Erasmus Social Network) a anunțat un banal meci de hochei al echipei Corona Brașov, se întâmpla pe undeva prin octombrie 2012. „Nu știam mai nimic despre acest sport, pentru mine era un sport fără reguli, în care fiecare face ce vrea, dar am zis că va fi o experiență interesantă și am decis să mergem la meci”, continuă blonda spaniolă, devenita între timp suporter al echipei de hochei pe gheață.
Și ca senzațiile primului meci în patinoar să fie complete, cei doi tineri îndrăgostiți au asistat la un prim meci în care nu a lipsit și o mică încăierare între jucători: „Nu știam ce se întâmplă și nici de ce se bat pe gheață, dar meciul a continuat și mi-a plăcut enorm că la finalul jocului spectatorii aruncă bomboane și caramele pe gheață în cinstea efortului depus de jucători”.
Cei doi tineri spanioli au continuat să vină la meciurile echipei Corona, ba mai mult, Carlos și-a cumpărat deja un tricou de joc cu numele lui Josh Bonar, favoritul său din echipa Brașovului. Cuplul de iberici a dezvoltat chiar o superstiție față de piesa de echipament pe care o dețin, fiind ferm convinși că echipa lor a pierdut un meci doar din cauza faptului că, la un moment dat, Carlos a uitat-o acasă.
Episodul de tristă amintire nu s-a mai repetat, iar bărbatul a găsit chiar și inspirația pentru a-i face iubitei sale cadoul perfect de „Valentine’s Day”. A luat tricoul din dulap și a obținut un autograf de la idolul Bonar, care a completat cadoul și cu un puc semnat. Misiune îndeplinită și fericire maximă pentru cuplul iberic îndrăgostit de Corona Brașov.
Articol scris de Ciprian JURUBESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER